Astazi

Umbre de toamna,calde mangaieri,albastre siluete evaporate degeaba...in cer.Soarele aspru zambeste taios printre bratele copacilor grei.In parc sunt trei oameni.Trei...invazie de praf,spuma turbata pe maluri.Rosu imprastiat in buruieni,departe de casa.Adieri infantile zburda pe strazi,speriate de tot ce e astazi.Mirosul iti seaca tot corpul,iti taie tot cheful de astazi.Trecut,ieri iar ca si astazi...

Evanescent

 În gura de noroi proptită în grădină,am presărat în taină două stele.Mi-a fost frică să presar mai multe,mi-a fost teamă de ele.Abisul efervescent palpită mut în picuri,copacii grei se lasă umeziți de șoapte efemere.Cerul radiant sufocă urma lăsată de vânt,sărută buzele grădinii.Sărută stele,vârf de lună,furtună.Imagini violet oprite de imagini...suspină.

Obsesie

Nu exista iubire,exista doar obsesie.Esti obsedat de o persoana,de buzele ei,de parfumul ei,de ochii ei.Esti obsedat de simpla ei prezenta,de hainele pe care le poarta sau de felul in care isi aranjeaza parul.Apoi cand totul se termina,iar tu suferi si spui ca inca o iubesti,aceea nu este iubire.Esti obsedat inca.Esti obsedat atunci cand te ignora,esti inca dependent de zambetul si de parfumul ei.Esti dependent de tot ce inseamna ea si nu iti poti imagina viata vara acea persoana,asta pana cand gasesti pe altcineva.Acel altcineva este alternativa,este ceea ce te va face fericit pentru inca o perioada,iti va da un anume scop in viata,iti va da motive sa crezi ca o iubesti,dar de fapt doar ti-ai schimbat obsesia,asa cum iti schimbi tigarile atunci cand te plictisesti.Oamenii sunt limitati,au nevoie sa creada ca iubesc,iar atunci cand nu au pe cine,sunt nefericiti.Au nevoie de acea falsa iubire,de acel vis,de acea idee de perfectiune in care cred ei.Au nevoie sa creada ca exista iubire adevarata,ca oamenii chiar au suflete pereche,chiar daca nu exista asa ceva.

Fericire.

Cafea calda.Dimineata.Asternuturi albe,miros de trandafiri.Cateva tigari,cateva ganduri,cateva clipe.Picioare reci,suflete calde.Perne moi,perne fine.Ganduri...cuvinte...ultimele cuvinte.Perdele trase,fum de tigara.Scrumiera plina,cani goale.Haine pierdute,haine aruncate.Telefoane inchise,sarutari reci.Liniste.Galagie.Extaz...

Stea

Există această fată în pădure al cărui păr este negru cu margarete prinse în el și soarele îi cântă în fiecare zi cântece dulci și o iubește mai mult decât iubește luna,iar atunci când el îi atinge chipul,ochii ei strălucesc și zâmbește atât de frumos și nevinovat,că păsările vin la ea și îi stau pe umeri.Fața ei este palidă și ei îi place să danseze în lumina soarelui,iar pe timp de noapte,atunci când întunericul vine peste pădure,ochii ei se schimbă într-un albastru deschis și luna o cuprinde și o duce spre cer.Ea săruta stelele și cu lumina lor își mai aprinde o țigară,iar atunci când aceasta se termină,o aruncă departe și devine o stea căzătoare.Sufletul ei este plin de încantare și întuneric frumos.Ea nu simte durerea,ea este un suflet nemuritor.

-Fara nume-

Daca ar trebui sa dau un nume fericirii , acela ai fi tu.Aleg totusi  sa nu-ti dau nume,pentru a-ti pastra acea aura de mister de care as vrea sa ma indragostesc iar si iar.Asa ca,in memoriile mele,tu vei fi Domnul X.

Sa iti dau drumul ar fi prea usor si nimic n-ar mai avea sens.Imi aleg un loc bun si linistit,tigari am la discretie si ma apuc de scris.Nu voi bate campii despre cat de perfect esti tu,pentru ca nu esti.Si asta ma face sa simt acel  “je n'ai se quoi”.Sunt complicata,nici nu stiu ce simt,dar voi incerca sa ma explic,pentru ca asta cred ca  trebuie ,sau e mai bine sa fac,sa ma scuz cumva si  sa ma cufund in vise,pentru ca,momentan,numai acolo te mai pot intalni.

Se stinge tigara si odata cu ea se stinge si ziua.Se imbratiseaza cerul cu pamantul si din bratele lor porneste linistita noaptea presarata cu stele de ceara.Se aprind intr-o hora de foc in jurul lunii,apoi se sting si ele si pier.Cand moare o stea,moare un vis,pierdut in noapte.Si tu,Domnule X,stai singur in camera ta uitata de lume,in camera ta prafuita,presarata cu amintiri.Imi simti sarutul rece pe obrazul tau fierbinte si te cufunzi intr-o liniste apasatoare,naucitoare.Ti-e frica de noapte,recunoaste,ti-e frica sa nu te pierzi iar de tine si poate sa te rupi de tot ce iti aduce aminte de mine.Prezenta mea o simti in jurul tau si ai impresia ca sunt acolo,cu tine,sa te pazesc de noapte,de luna si de stele.Esti trist,dragul meu,mai trist si mai singur ca niciodata.

Te-am visat ,si nu o data,de mai multe ori,uneori si de 3-4 ori pe noapte.Probabil e ceva in neregula cu mine,dar nu-mi pasa.Priveste-ma,priveste inceputul noastru.Tu ai inceput totul,ceva nou,ceva  ce va exista mereu.Tot ce am simtit si simt voi lua cu mine atunci cand voi imbratisa infinitul.Ceva ciudat si inexplicabil ma cuprinde si incerc sa imi reamintesc ca asta nu sunt eu.Incerc sa ma imbarbatez si sa-mi revin la realitate.Ceva ma opreste…nu vreau sa ma trezesc.Tu esti acel ceva.

Zeu

E cu putinta sa nu mai simt nimic pentru nimeni in afara de mine?Si daca ar fi asa,nu as arata precum un monstru pietrificat de trecerea timpului,din contra,as fi nemuritoare,cu sufletul curat,pentru ca nu as mai fi ranita.Dar ce suntem noi fara suferinta?Simpli zei,pierduti in timp si spatiu...as fi un geniu neinteles,pentru ca nu as lasa iubirea sa ma atinga,sa ma mistuie,sa ma stinga si apoi sa ma ingroape.As alege sa imbratisez cerul decat sa ma cobor in asemenea hal,sa am un suflet pereche.As dansa cu stelele si as canta cu luna,as putea sa fiu oriunde imi doresc,doar intr-o clipa,as plange pentru cei muritori,cei care nu pot trai fara iubire.Ce este iubirea pana la urma?Doar sacrificiul suprem...

Nori

Cand ai vazut ce furtuna a inceput in ochii mei atunci cand ne-am revazut ti-ai luat o umbrela de teama sa nu racesti inca o data,dar degeaba,ai racit fara ajutorul meu.Furtuna mea te-ar fi incalzit daca ai fi lasat-o.

Nimic

Am uitat cum e sa-ti pese.Am uitat cum e sa zambesti doar pentru mine.Cerul m-a mintit,nu arunc nici o vina asupra ta,nu suntem noi vinovati.Cerul e de vina.Florile,stelele,luna si tot ce ne inconjoara.Nu te-am gasit printre stele,te-ai ascuns de mine.Nu te-am gasit nici printre alti oameni.Valuri...nisipul a putrezit pe mal,scoicile sunt mutilate de apa.Nu imi este teama,as minti daca as spune asta.Vraja s-a spulberat si toate amintirile le-am inghitit,separate de ganduri.

Comun

In camera violet miroase a frica.Miroase a foc,miroase a apa.Miroase a vant si a ploaie.Norii se ingramadesc dintr-o parte in alta,asteptand sa fie sacrificati.Ploaia se sparge de pamant in cioburi arcuite,cantari seculare adie in vant.Ce vreme-i afara,ce vreme-i in gand.Mirosul de violet imi repugna,m-atinge durerea din aer.Si cerul se zguduie iar in cerc de picuri miscatoare.E urlet afara,e strigat,e ger.Si ploaia loveste tare,mai tare.Mirosul de violet efemer.Pic,pic,pic...si ploaia loveste,in picuri vulgare-asalteaza.Stropeste cu raze de violet,strapunge vazduhul.E chemare la lupta,orasul vibreaza...

Intrebarile unui nimeni...

Eu sunt.Nici nu stiu ce sunt...Sunt o pulbere de praf,plimbata dintr-un loc in altul.Si cand incerc sa-mi dau un contur,cineva ma spulbera,ma sterge.Imi imaginez cum ar fi daca as fi singur pe pamant.As putea sa fiu cea mai importanta persoana,macar o data in viata.Orice as spune,orice as face,nimeni nu m-ar judeca.Sunt bolnav.Foarte bolnav...M-am imbolnavit singur.Sau m-am imbolnavit de singuratate?Nu am pe nimeni,sunt doar eu si vantul.Uneori ni se alatura si cerul,in noptile in care este gol,fara stele.N-am iubit niciodata,nu stiu ce este iubirea,nu-mi pot imagina...N-am reusit sa vorbesc vreodata cu o fata,n-am reusit sa zambesc.De cand am devenit constient,ma zbat sa constientizez de ce exist.Cine si ce sunt eu?De unde am aparut si ce fac eu aici?

Adio

Ti-am spus ca plec si ca vreau sa ma lasi sa-mi gasesc calea.

Imi amintesc ca ai ramas singur cu o sticla de vin; ti-ai aprins o tigara si mi-ai facut cu mana.N-am putut sa plec fara sa-mi iau ramas bun.M-am intors sa te sarut pe frunte,dar nu am reusit; ti-am atins mana si am zambit...tipic mie.Am spus ca voi pleca pur si simplu,ca nu voi cere nimic inapoi de la tine,decat o imbratisare.Tot ce am facut a fost sa-mi iau geanta si sa ma ridic de la masa.Inainte sa ies mi-am scos tacticos oglinda si mi-am refacut machiajul.Recunosc,cum am iesit pe usa,ma asteptam sa ma strigi si sa imi spui ca nu ma lasi sa plec,dar nu a fost asa.

Am continuat sa merg,pana cand am ajuns la marginea unui oras destul de ciudat.Totul in jurul meu era alb,chiar si iarba.Numai soarele era diferit,ingrozitor de ciudat.Parea facut din ceara,atarnat de un tavan imens.Nu,nu era cerul,nu era infinit...era,altceva.Mi-am zis ca daca ar trebui sa-l descriu,ar fi cel mai apropiat de un tavan invaluit de catifea rosie.Dupa ce am mers o perdioada lunga de timp,mi-am dat seama ca nu am ajuns nicaieri,iar soarele ma urmarea pas cu pas.Copacii nu aveau umbre,casele erau pustii,florile nu aveau frunze si nici o pasare nu ciripea...Soarele parea ca picura ceara peste intreaga asezare alba,si cand ceara atingea ceva,totul lua foc.Brusc am inceput sa ma misc cu incetinitorul,in timp ce focul turbat venea dupa mine.Pana cand m-a atins...Focul nu frigea,era moale si delicat.M-am oprit.Trupul meu nu mai asculta comenzile creierului,ci se lasa purtat de un cantec.Nu mai auzisem asa ceva pana atunci.Nici nu cred ca as putea sa asemuiesc acele sunete cu muzica,ar fi prea banal.Focul se incolacea in jurul meu fredonand psihedelicul cantec.Si cand credeam ca nimic nu poate fi mai ciudat de atat,mi-au crescut aripi si mi-am luat zborul.Nu m-am temut nici o clipa,dar parca nu imi doream sa plutesc mai departe.Nici macar apropierea de maretul glob de ceara nu m-a afectat asa cum ma asteptam.Am aterizat pe un nor pe care statea trista o silueta cu aripile larg  deschise.Era invaluit de o lumina ce te facea sa te pierzi,era orbitoare.M-am apropiat curioasa de acea creatura si am realizat un fel de conexiune.Avea niste ochi mari si albastrii,parul blond,foarte lung,cu bucle spumoase precum  valurile si pielea atat de alba,incat mi se parea ca straluceste.La inceput s-a speriat de mine apoi m-a privit cu interes.Si-a intors capul intr-o parte si a clipit foarte rar,analizandu-ma.Era atat de luminos incat imi taia respiratia.A venit foarte aproape de mine si m-a prins de mana.Palma lui ardea ingrozitor ,insa ,din nou,nu m-am opus caldurii.Atunci a plonjat in vazduh cu tot cu mine.Si am cazut in gol: minute,ore,zile,ani...Am cazut  intr-un loc inconjurat de ceva ce parea a fi apa...dar nu era.Era doar o sticla imensa in care se oglindea cerul.Apareau stele,apoi dispareau,precum niste beculete colorate.Si tot asa,neincetat,in jurul unui cristal straveziu ce plutea mandru in centru,fara nici un punct de sprijin.Nu mai stiam cand eram de partea oglinzii sau de partea cerului,pentru ca se roteau foarte des,fara un sens anume.Parea a fi un carusel de oglinzi gigantice,infinite...poate chiar haosul primordial.M-am simtit singura acolo,dar nu trista.Am cautat cu privirea creatura cu aripi ce m-a adus in locul acela,dar disparuse fara urma.Eram pierduta undeva pe nicaieri,parca intr-o gigantica sfera de sticla,altfel nu stiu cum as putea sa-i spun.Totul in jurul meu era oglinda rotitoare si stele ce treceau dintr-o parte in alta.Ghinionul meu?Oglinda era din ce in ce mai rece iar cerul tot mai fierbinte; si de data asta caldura ma ranea,dar nu fizic.Cand cadeam din cer,ma mai agatam de gherutele vre-unei stele,contrar asteptarilor mele,surprinzator de mica...Tarziu mi-am amintit ca am capatat o pereche de aripi,dar nu-mi mai erau de folos.Cum incercam sa ma ridic spre cer,aterizam pe oglinda,apoi iar spre cer.Am facut asta neincetat,fara sa stiu cat timp a trecut,pentru ca totul era neschimbat.Ma simteam doar epuizata,nici macar nu mai puteam clipi.In cele in urma,m-am dat batuta si m-am cuibarit pe oglinda inghetata.Atunci am izbucnit in plans,insa nu era un plans de disperare,pur si simplu am dat un alt sens lacrimilor...apareau doar asa,sa fie.Si  cand ele au atins oglinda...ei bine,aceasta a explodat in milioane de bucatele.Stelele au inceput sa cada urland din cer.Urletele lor erau de nedescris,ingrozitoare,iar ghearele lor zgariau oglinda la prabusire.Aripile mi-au inghetat asa ca m-am prins de un ciob imens ce si-a luat zborul odata cu mine.De teama,am inchis ochii si am tipat atat de tare,incat la un moment dat nu m-am mai auzit.Simteam ca nu mai respir si ca sunt usoara precum o adiere.Gheata din jurul meu disparuse,aripile la fel...In fata mea se zarea doar un drumulet ce aducea foarte bine cu un sarpe; mai bine zis balaur...Nu puteam sa-l ating...nu-l simteam sub picioare.Mi-am dus mainile la ochi,dar si ele pareau a fi absente...Am asteptat cu disperare un raspuns, naucita de acea singuratate abstracta,insa ,nu foarte tarziu,am imbratisat resemnarea.Gandul meu?Eram moarta si nu puteam sa fac nimic in legatura cu asta,decat sa ma bucur de eternitate.Ma gandeam ca in sfarsit am reusit sa imbratisez Universul,ca am reusit sa-l inteleg si ca totul capata un contur in mintea mea.Eram eliberata de trupul meu cel greu,tot ce mai ramasese din mine era spiritul,in cautarea unor noi experiente fantastice.Paduri,lacuri,animale,magazine,oameni;zburam peste toate cu o viteza ametitoare.Totul era atat de nou si totusi,acel sentiment mi se parea familiar. Ma simteam undeva acasa,intr-un loc in care eram binevenita,chiar asteptata.Si cand acea calatorie devenea si mai interesanta,i-am auzit vocea.

Am incercat sa-l ignor,sa ma intorc acolo,dar nu am reusit.M-am trezit,era langa mine...zambea.Zapacita,am inceput sa-i povestesc de soarele de ceara,de lumea in carea oglinzile se contopesc cu cerul,de calatoria mea prin Univers...i-am spus ca-mi doresc sa ma intorc acolo,ca vreau sa adorm iar.Ce a facut el?M-a privit ingandurat si mi-a pus mana pe frunte sa verifice daca am temperatura.Mi-am dat seama ca nu merita sa afle despre lumea pe care am redescoperit-o.M-am ridicat hotarata din pat,m-am imbracat si am plecat.

A trecut mult timp si nu l-am mai vazut de atunci,nici nu-mi doresc,insa calatoresc in fiecare noapte in vis...Poate ca nici nu mai vreau sa ma trezesc.Poate ca inca visez,cine stie...